BACK TO PROFOUND CAREER EVOLUTION

 

Nu doar următorul job. Următoarea etapă a carierei tale

Un program de coaching de carieră în grup pentru profesioniști care simt că au ajuns într-un moment în care vor mai mult, altceva sau pur și simplu mai multă claritate asupra direcției lor profesionale.

Claritate. Identitate. Valoare. Poziționare. Acțiune.

Program de coaching de carieră în grup

3 luni · 6 sesiuni · 2.700 lei / persoană

Înainte de intrarea în program, voi avea o scurtă conversație individuală cu fiecare persoană interesată, pentru a vedea dacă programul este potrivit pentru etapa și obiectivele sale profesionale.

CUM A APĂRUT BACK TO PROFOUND CAREER EVOLUTION?

În apropierea începutului de an școlar, m-am surprins gândindu-mă la un lucru.

Pentru copii există, în fiecare an, un moment foarte clar în care începe o nouă etapă.
Se întorc la școală. Trec într-o clasă nouă. Învață lucruri noi. Sunt provocați să crească.

În cariera adulților, nu există un astfel de moment prestabilit.

Nu sună niciun clopoțel care să ne spună: „Ai crescut din rolul acesta.”
„Este timpul să înveți altceva.”
„Ceea ce îți doreai acum cinci ani nu te mai reprezintă.”
„Este momentul să te întrebi ce urmează.”

Și poate tocmai de aceea putem continua ani întregi făcând ceea ce știm să facem bine, fără să ne mai întrebăm dacă direcția în care mergem este încă a noastră.

În ultimele luni am reflectat la multe dintre conversațiile pe care le-am purtat în ultimii ani cu candidați, profesioniști, manageri și clienți de coaching.
Oameni competenți. Cu experiență. Cu rezultate.

Și totuși, foarte mulți ajung, la un moment dat, la aceleași întrebări:
-> Mai vreau ceea ce fac acum?
-> Care este următorul meu nivel?
-> Vreau alt job sau vreau, de fapt, altceva de la viața mea profesională?
-> Ce valoare am astăzi în piață?
-> Ce vreau să construiesc în următorii 3–5 ani?

Mi-am dat seama că ajungem foarte repede la întrebările practice: Unde aplic? Ce salariu să cer? Cum îmi schimb CV-ul? Cum mă pregătesc pentru interviu?

Sunt întrebări importante. Dar uneori vin prea devreme.
Pentru că înainte de „Unde aplic?” există o întrebare mult mai importantă: „Unde vreau, de fapt, să ajung?”

Din această reflecție s-a născut Back to Profound Career Evolution.

Un program pe care l-am creat nu doar pentru a te ajuta să faci o schimbare profesională, ci pentru a te ajuta să înțelegi ce schimbare are sens pentru tine acum și ce fel de carieră vrei să construiești mai departe.

Program de coaching de carieră în grup

3 luni · 6 sesiuni · 2.700 lei / persoană

POATE NU AI NEVOIE IMEDIAT DE UN JOB NOU

Poate ai nevoie mai întâi de claritate.

Poți avea 10, 15 sau 20 de ani de experiență și totuși să nu știi care este următorul pas potrivit.

Poți fi apreciat în compania ta și totuși să simți că nu mai crești.

Poți primi o ofertă cu un salariu mai mare și să descoperi, după câteva luni, că ai schimbat compania, dar nu ai rezolvat ceea ce te nemulțumea cu adevărat.

Poți ști foarte bine ce faci, dar să îți fie greu să explici care este valoarea ta și pentru ce ai vrea să fii căutat și plătit în următoarea etapă.

Poți spune „vreau altceva” fără să poți defini încă acel „altceva”.
Aici începe munca profundă asupra carierei. Nu cu CV-ul. Nu cu LinkedIn-ul. Nu cu următoarea aplicație. Ci cu tine.

CUM AR PUTEA ARĂTA SCHIMBAREA
PENTRU TINE
?

La finalul acestui proces, obiectivul meu este să nu pleci doar cu idei interesante despre cariera ta. Vreau să pleci cu mai multă claritate și cu o direcție pe care o poți transforma în acțiuni.

„Știu ce vreau de la următoarea etapă a carierei mele.”

„Înțeleg mai bine ce mă reprezintă profesional și ce nu mă mai reprezintă.”

„Știu care sunt valorile și criteriile după care vreau să aleg următorul rol sau următoarea companie.”

„Pot să explic mai clar ce știu să fac și ce valoare aduc.”

„Înțeleg cum sunt poziționat astăzi și cum vreau să fiu perceput în piață.”

„Știu ce nu mai sunt dispus să accept.”

„Am criterii mai clare după care pot evalua o oportunitate profesională.”

„Am un plan concret pentru următorii mei pași.”

Poate rezultatul va fi să cauți un alt job.

Poate să negociezi diferit în compania actuală.

Poate să îți asumi un rol mai mare.

Poate să schimbi direcția.

Sau poate să descoperi că nu trebuie să pleci nicăieri, ci să schimbi modul în care îți construiești următoarea etapă acolo unde ești.

Nu pornesc de la premisa că schimbarea înseamnă plecare.

Ce înseamnă evoluție pentru tine acum?

CE VOM LUCRA ÎMPREUNĂ

CLARITATE

Unde ești acum și unde vrei să ajungi? Vom separa nemulțumirea de obiectiv. Vom explora ce vrei să păstrezi, ce vrei să schimbi și cum arată pentru tine o etapă profesională mai bună.
Rezultatul: o imagine mai clară a direcției tale și a întrebării profesionale pe care ai nevoie să o rezolvi.

IDENTITATE ȘI VALORI

Cine ești profesional astăzi? Ce te motivează acum? Ce fel de responsabilitate îți dorești? Ce mediu scoate ce este mai bun din tine? Ce compromisuri nu mai vrei să faci?
Rezultatul: propriile criterii după care să poți evalua roluri, companii și oportunități.

VALOARE

Pentru ce ar trebui să te aleagă o companie? Vom identifica experiența, competențele, rezultatele și contribuția care formează valoarea ta profesională.
Rezultatul: să poți vorbi mai clar și mai convingător despre ceea ce aduci.

POZIȚIONARE

Există uneori o diferență mare între cât valorează un profesionist și cât din acea valoare reușește piața să vadă. Vom privi felul în care te prezinți și mesajul profesional pe care îl transmiți.
Rezultatul: o poziționare mai coerentă între cine ești, ce poți oferi și direcția în care vrei să mergi.

ACȚIUNE

Claritatea fără acțiune rămâne doar o conversație bună. Vom transforma ceea ce descoperi despre tine într-un plan.
Rezultatul: următorii pași concreți, aleși intenționat, nu făcuți din inerție.

DE CE LUCREZ ALTFEL CU CARIERA?

Sunt recruiter și career coach.

De peste 15 ani mă aflu la intersecția dintre două lumi.

Pe de o parte, vorbesc cu profesioniști despre ceea ce își doresc, despre frustrările lor, despre salarii, manageri, proiecte, schimbări și ambiții.

Pe de altă parte, vorbesc cu antreprenori, CEO, HR și manageri despre oamenii pe care îi caută, competențele pentru care sunt dispuși să plătească și motivele pentru care aleg sau resping un candidat.

Această poziție îmi permite să văd diferența dintre valoarea pe care un profesionist o are și valoarea pe care reușește să o facă vizibilă.

În Back to Profound Career Evolution aduc împreună ceea ce este important pentru tine ca om și realitatea pieței în care vrei să evoluezi ca profesionist.

Nu vreau să îți spun ce carieră ar trebui să ai. Vreau să te ajut să pui întrebările potrivite, să vezi mai clar răspunsurile tale și să construiești o direcție care are sens pentru tine.

Program de coaching de carieră în grup

3 luni · 6 sesiuni · 2.700 lei / persoană

DE CE UN PROGRAM DE GRUP?

Pentru că uneori ne înțelegem mai bine și ascultând întrebările celorlalți.

Într-un grup atent construit, descoperi că întrebările pe care le considerai doar ale tale apar și în alte cariere, sub alte forme.

Experiențele celorlalți pot deveni oglinzi. Întrebările lor pot deschide perspective la care nu te-ai fi gândit singur.

Iar faptul că lucrăm împreună creează și responsabilitate: nu rămânem doar la intenții.

De aceea vreau ca acest grup să fie format din oameni care sunt într-un moment real de reflecție și evoluție profesională.

ESTE PROGRAMUL POTRIVIT PENTRU TINE?

Poate fi:

➥ dacă ai experiență profesională, dar nu mai ai aceeași claritate asupra direcției;

➥ simți că ai ajuns la un plafon;

➥ te gândești la o schimbare, dar nu vrei să faci următorul pas doar pentru a scăpa de situația actuală;

➥ vrei să înțelegi mai bine valoarea pe care o aduci;

➥ vrei să iei decizii profesionale mai conștiente;

➥ ești pregătit să îți pui întrebări serioase și să transformi răspunsurile în acțiune.

Nu este un program pentru cine caută doar câteva trucuri pentru CV sau interviu.

Este pentru cine vrea să lucreze la carieră, nu doar la următoarea candidatură.

ÎNAINTE SĂ INTRI ÎN PROGRAM, VREAU SĂ NE CUNOAȘTEM

Nu vreau să construiesc această grupă pe principiul „primul venit, primul înscris”. Calitatea grupului contează.

Procesul începe cu câteva întrebări despre etapa ta profesională. Apoi vom avea o conversație individuală de aproximativ 20 de minute.

Vreau să înțeleg: Unde ești acum? Ce vrei să fie diferit? Ce simți că te ține pe loc? De ce este important pentru tine să faci această schimbare acum?

Dacă există potrivire între obiectivul tău și program, îți voi explica apoi cum lucrăm, organizarea programului și investiția.

Poate că nu ai nevoie să îți schimbi cariera. Poate ai nevoie să începi să o construiești mai conștient.

Program de coaching de carieră în grup

3 luni · 6 sesiuni · 2.700 lei / persoană

Irina Cherry – Expert Resurse Umane & Coach de carieră

Pentru claritate în decizii și direcție profesională.